Preluare SUBSTACK – profilul jurnalistului Alex Buzica – Bătălia de ieri a fost pentru 320 000 de potenţiale voturi. Cronica duelului George Simion – Nicuşor Dan de la Congresul Blocului Naţional Sindical.
Palatul Parlamentului n-a mai trăit de mult atâta febră politică sub candelabrele sale. Blocul Naţional Sindical şi-a chemat delegaţii să-şi serbeze 34 de ani de istorie, dar ceremonia a fost rapid confiscată de un duel rar: George Simion şi Nicuşor Dan, favoriţii la prezidenţiale, s-au trezit faţă în faţă, într-o sală în care peste cinci sute de sindicalişti analizau fiecare cuvânt şi-l transformau în potenţial vot.
Intrarea lui Simion – torentul de emoţie
George Simion: „Hristos a înviat! Suntem într-o perioadă de crize suprapuse… clasa politică putredă trebuie smulsă din rădăcină.”
Cu salutul acesta şi cu invocarea Văii Jiului nu ca metaforă, ci ca certificat personal de autenticitate, candidatul AUR i-a făcut pe cei din sală să aplaude.
George Simion: „Au închis mine!” Liderii metalurgiştilor au dat aprobator din cap. Apoi a ţintuit audienţa cu promisiuni-slogan: „taxe mai mici pe salariu”, „infrastructură rutieră rapidă”, un „fond de dezvoltare industrialăalimentat din redevenţele cu care astăzi se îmbogăţesc interpuşii”.
Când a atacat birocratizarea statului, a numărat deceniile cu o precizie ce-a ţinut loc de cifre:
George Simion: „În 2000 erau 800 000 de bugetari. Acum? 1,3 milioane! De ce? Pentru că administraţia a fost parazitată de pile, relaţii, amante, secretare de partid.”
Publicul a înghiţit pe nerăsuflate cuvintele „globalistă, progresistă, satanistă” – claviatura emoţiei pe care Simion cântă fără partitură. Aici n-a fost doar populism; a livrat vinovaţi concreţi şi un strigăt: „România nu mai poate performa cu 42 % impozit pe salariul minim!”
Replica lui Nicuşor Dan – partitura raţiunii
Pe aceleaşi scări a urcat, câteva clipe mai târziu, un Nicuşor Dan metodic, calm, de parcă ar fi politician dintotdeauna.
Nicuşor Dan: „Este o onoare pentru mine să fiu invitat aici. Sunteţi reprezentanţii celor care muncesc şi astfel ţin pe picioare România.”
Vocea lui s-a aşezat într-un diagnostic tehnic: „Modelul social european înseamnă creştere şi protecţie socială, iar asta nu se face cu aventură”. Apoi a tras linie între el şi rival:
Nicuşor Dan: „România nu-şi permite alegeri anticipate, nu-şi permite să vorbească de naţionalizare. România are nevoie să fie ancorată în economia globală… statul trebuie să stimuleze inteligenţa artificială, pentru că acolo va fi bătălia. România nu-şi permite un Călin Georgescu premier acum!”
A venit şi definiţia corupţiei – nu ca defect moral, ci ca un cost macro:
Nicuşor Dan: „Statul aruncă cu bani, de acolo vine inflaţia, de acolo factura pentru român. Răspunsul nu trebuie să fie ura, ci justiţia care pedepseşte.”
L-a contrazis pe Simion cu aceeaşi grijă cu care un arhitect îndreaptă o riglă: „Da, evaziune există, politruci la companiile de stat există, dar nu remediezi prin revoltă fiscală, ci prin management profesionist şi transparenţă.”
Scaunul gol şi liniştea dintre aplauze
Câteva minute au împărţit acelaşi rând, despărţiţi de un scaun gol care a devenit instantaneu simbol: între emoţia lui Simion şi rigoarea lui Dan exista loc pentru muncitorul real, încă neconvins. Acolo, tăcerea a spus mai mult decât ar fi făcut-o un moderator.
În public, reacţiile s-au împărţit: o infirmieră a oftat – „Simion a vorbit pe limba noastră”; un tânăr inginer IT a mormăit – „Nicuşor Dan măcar ştie formula bugetului”. Un veteran din Armată a concluzionat: „Nu s-a tras niciun glonţ, dar tensiunea abia începe”.
Cifrele şi emoţiile se vor întâlni pe 18 mai
BNS înseamnă aproape 300 000 de voturi disciplinate. Declaraţiile lui Dumitru Costin – despre egalitatea de gen din conducere, despre nevoia unui contract colectiv naţional – au ridicat ştafeta pentru orice viitor preşedinte. Strategia votată în ziua a doua cere ≥ 60 % acoperire cu contracte colective, indexarea automată pe costul vieţii, vouchere de competenţe pentru sectoarele automatizate. Cine nu bifează, riscă toamna grevelor.
La final, verdictul sălii a fost pe jumătate emoţional: Simion „a câştigat” momentul. Dar chiar şi aplauzele, îndelungate, păstrau un refren nearticulat: „Bine, şi mâine?”. Dacă Simion va transforma retorica în bugete şi grafice, poate deveni „preşedintele oamenilor care muncesc”. Dacă Dan va coborî inteligenţa artificială în fluturaşul de salariu, poate răsturna meciul în turul final.
Congresul BNS a demonstrat că în România se poate discuta despre viitorul muncii fără spume mediatice, că poţi pune, în aceeaşi propoziţie, „globalist progresist” şi „voucher de competenţe” fără să sară scântei. În penumbra candelabrelor, scaunul gol a rămas însă la locul lui – memento pentru candidaţi că locul muncitorului nu se ocupă cu slogan, ci cu fapte verificabile. Pe 18 mai se va decide cine umple acel spaţiu: oratorul de stradă sau arhitectul de grafice. Până atunci, sindicatele au redescoperit arma lor clasică – tăcerea organizată a unei săli care ştie să aplaude, dar şi să tragă linie de bilanţ.
