Când racheta Soyuz a ridicat satelitul Cosmos 2553 de pe cosmodromul Plesețk, la începutul lui februarie 2022, lansarea a fost anunțată sec, drept „misiune tehnologică pentru testarea echipamentelor în medii cu radiație crescută”. La nici trei săptămâni, trupele ruse intrau în Ucraina, iar obiectul spațial dispărea din buletinele publice. Astăzi, la mai bine de trei ani de la acel zbor, apar primele indicii că vehiculul – considerat de oficialii americani element-cheie într-un program rus de armă nucleară antisatelit – și-ar fi pierdut controlul și, odată cu el, poate și utilitatea militară.
O orbită izolată, la 2 000 km altitudine
Cosmos 2553 a fost plasat pe o traiectorie puțin populată, departe de fluxul obișnuit al sateliților de comunicații sau observație. Alegerea nu era întâmplătoare: la acea altitudine, centura de radiații este intensă, iar un dispozitiv de recunoaștere clasic și-ar fi irosit rapid resursele. Pentru Pentagon, însă, poziția „excentrică” era confirmarea că satelitul servește drept banc de test pentru un dispozitiv mult mai periculos: o ojă nucleară capabilă să distrugă, prin impuls electromagnetic, constelații întregi, de la Starlink până la sateliții militari occidentali.
Moscova a negat constant acuzația, vorbind despre „cercetare științifică” și „platformă de testare a radiațiilor”. Dar în februarie 2024, președintele Comisiei de informații din Camera Reprezentanților, Mike Turner, a descris programul drept „amenințare majoră la adresa arhitecturii spațiale globale”. Veto-ul dat de Rusia, două luni mai târziu, unei rezoluții ONU care întărea interdicția armelor nucleare în spațiu nu a făcut decât să alimenteze suspiciunile.
Dat la gol de propria rotație
Companiile private de urmărire orbitală au început să observe nereguli încă din toamna trecută. Rețeaua radar a LeoLabsa detectat, în noiembrie, variații Doppler ciudate: satelitul își schimba brusc viteza de rotație, semn că nu mai răspundea comenzilor de la sol. Analiza a fost corroborată de imagini optice furnizate de Slingshot Aerospace, care au arătat modificări rapide de luminozitate, tipice obiectelor ce se „rostogolesc” necontrolat. În decembrie, LeoLabs a ridicat nivelul de alertă la „încredere ridicată privind incapacitatea”.
Astfel de tumbe orbitali înseamnă, de regulă, două lucruri: fie sistemul de stabilizare internă a cedat, fie satelitul a rămas fără alimentare. În ambele cazuri, platforma își pierde capacitatea de orientare fină – esențială pentru orice experiment radar sau test al unui dispozitiv nuclear miniaturizat.
Cât de mare este, de fapt, „regresul” Moscovei?
Pentru analiștii americani, posibila moarte prematură a lui Cosmos 2553 nu echivalează cu abandonarea visului rus de a avea „bomba orbitală” care să lase în beznă constelațiile occidentale. Dar e, cu siguranță, un pas înapoi. Un vehicul pierdut înseamnă pierdere de date, întârzieri în program și încă un motiv ca serviciile spațiale occidentale să-și intensifice supravegherea.
Între timp, sateliții Starlink își continuă serviciul de internet pentru armata ucraineană, iar Europa se grăbește să-și construiască propria alternativă. În acest joc de umbre și radiații, fiecare obiect care cade în vrie este și un semnal că militarizarea orbitelor rămâne un pariu costisitor – și, uneori, imprevizibil.
